Când poporul acesta tembel
va plăti pentru tot, pentru toate,
în teribila Ta bunătate?
Cu venin concentrat de crotal
își amestecă zerul, sămânța.
Oare e vre-un infern mai total
decât cel ce și-l face cu mâna?
Mila Ta? El Ți-o zvârle-n obraz
și-Ți rânjește la tunetul vocii.
Rostul lui pe pământ pare azi
să-și ucidă cu bâta proorocii.
Dar îngăduie-l, Doamne, și vezi
câți smintiți se pornesc să Te-nfrunte,
câte cranii surâd prin livezi,
câte moaște ne-așteaptă pe munte.
Mai îngăduie-l, Doamne! Sub uși
mai strecoară-ne-o biată speranța.
Sfinții noștri cu bărbi de cenuși,
pentru ce nu-i așezi în balanță?
Printre neamuri cu suflet hain
noi cu ce ne-am hrăni mai departe,
dacă nu ne-ai fi dat un tain
de cucută, de cântec și moarte.
