Căci singur ca anul acesta
ca anul trecut și ca de când sunt
n-am fost niciodată
dar Doamne
singurătatea mea cea de toate zilele
dă-mi-o mie și astăzi
și nu mă du în ispita singurătății singurătăților
și mă iartă de toate iluziile pierdute
cu voie sau fără voie
precum iert și eu prietenilor mei
toate disperările câștigate
și mă izbăvește de mine însumi
lăsându-mi o Doamne
și iubita și dragostea și pe Eminescu
cel cu melancolia fără de margini
și cu epicentrul în fiecare cuvânt
apoi din cenușa poemului divin
ajută-mă o Doamne să-mi revin
atât întreabă focul din cuvânt
atât răspund tăcerile arzând
Costel Zăgan, ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014
Rugăciunea: un pas spre Dumnezeu, o speranță în plus!
RăspundețiȘtergere